Rescrierea CONTRACTULUI DE SUFLET
Toți vrem să știm cu ce MISIUNE am venit pe acest pământ, ce răni ne-am propus să vindecăm și ce lecții intenționăm să învățăm. Toate acestea apar în contractul pe care sufletul nostru l-a creat înainte de încarnare. Tot atunci sufletul a stabilit care va fi familia în care se va naște și persoanele importante care îl vor ajuta să facă ceea ce și-a propus. Aceste persoane vor juca pentru noi diverse roluri, de la părinți, parteneri de cuplu și copii și până la abuzatorii sau dușmanii noștri.
În momentul în care devenim conștienți de PLANUL SUFLETULUI NOSTRU este mult mai ușor să ne asumăm ce avem de făcut fără zbatere sau frustrări.
Contractul dintre 2 SUFLETE
În acest atelier veți descoperi ce scrie în contractul creat de sufletul vostru cu o persoană importantă pentru voi. Acest contract este creat înainte de încarnarea sufletului vostru pe pământ. Această persoană poate fi un prieten, un profesor, șeful sau un coleg de birou sau orice altă persoană care vă aduce lecții semnificative sau vă scoate la suprafață rănile ca să le vindecați. Sufletul nostru încheie zeci de astfel de contracte cu toate persoanele importante din viața în care se va întrupa.
Contractul cu MAMA
Vrei să afli ce rană ai de vindecat cu mama ta și ce lecții aveți de învățat împreună?
Descoperind ce contract de suflet ai creat cu mama ta, vei putea conștientiza de ce a-i ales-o ca mamă în această viață, ce tipare karmice aveți în comun și ce lecții aveți de învățat împreună. Intorcandu-te în viața anterioară din care ai adus un bagaj karmic pe care trebuie să îl rezolvi acum, îți va fi mai ușor să înțelegi ce ai de făcut și cum te poți repozitiona în relația voastră.
Contractul cu TATA
Vrei să afli ce rană ai de vindecat cu tatăl tău și ce lecții aveți de învățat împreună?
Descoperind ce contract de suflet ai creat cu tatăl tău, vei putea conștientiza de ce l-ai ales să joace rol de tată pentru tine în această viață, ce tipare karmice aveți în comun și ce lecții aveți de învățat împreună.

Contractul cu FRAȚI/ SURORI
Vom continua seria contractelor de suflet cu unul dintre contractele încheiate de sufletul vostru înainte de încarnare cu sufletul fratelui sau surorii voastre care a ales să joace un anumit rol pentru voi în această viață pentru ca să vă puteți vindeca rănile sau învăța lecțiile.
Citind contractul dintre sufletele voastre veți descoperi de ce relația cu fratele sau cu sora voastra este atât de dificilă, ce rol și-a ales să joace în viața voastră și cât va dura respectivul contract.
Contractul cu CEL MAI MARE DUȘMAN
Arhetipul


Contractul cu PARTNERUL/ PARTENERA de CUPLU
Ai partener de cuplu?
Ai un partener de cuplu care te iubește, te înțelege și te susține? Sau aveți o relație dificilă, plină de ocolișuri, suișuri și coborâșuri?
Știi ce lecții ai de învățat alături de partenerul tău, ce rană ai de vindecat și ce karma de rezolvat împreună în această viață?



