Când auzim cuvântul “karma”, mintea noastră poate genera cele mai diverse reacții, începând de la “ nu știu, nu ține de religia mea”, “nu vreau să mă gândesc pentru că mi-e frică de ideea unui destin implacabil”, “nu cred că pentru mine e adevărat”, “de ce să îmi pun problema dacă oricum nu pot îmi schimba soarta” și multe altele.
Ceea ce hinduismul și budismul a conceptualizat prin karmă este de fapt o lege fundamentală a existenței, legea cauzei și efectului, legea acțiunii și reacțiunii extrapolate în relația dintre om și univers. Și contrar credinței în karmă ca destin predefinit, ea ne repoziționează într-o asumare totală a responsbilității în fata experiențelor vieții, dandu-ne de fapt putere asupra soartei noastre.
Dar cel mai simplu și sugestiv ar fi să definim Karma prin cuvintele: “Ce semeni, aceea vei culege”!
In perioade de blocaj și suferință de orice fel, avem nevoie de ințelegere, de o perspectivă care să ne ajute să ieșim din poziția de victimă și mai ales de unelte și tehnici cu care să putem gestiona dificultățile prin care trecem.
CE VOM FACE
- prezentarea conceptului de karma:
- cele 3 tipuri de karma
- tipuri de corp – corpul karmic;
- unelte de accesare si purificare a corpului karmic
- astrologia karmica
- scanare a lanturilor karmice
- meditatie de asumare a karmei
- cine sunt ingerii karmei si cum ne pot ajuta
- chestionar identificare domenii de viata blocate de karma – relatie, situatie, parte de corp





Recenzii
Nu există recenzii până acum.