TOTI FACEM ASTA.
Toti am fost conditionati sa ne cautam jumatatea perfecta si sa intemeiem un camin si-o familie fericita. Din pacate, ce nu ni s-a spus, este ce se intampla cand ne gasim printul sau printesa.
In naivitatea copilului din noi, care a fost alimentat in copilarie cu povesti cu happy end, noi credem ca in momentul in care ne-am gasit perechea, ca prin farmec, totul se rezolva in viata noastra!
Inconstient, credem ca relatia de cuplu e un puzzle in care lipseste piesa principala, si in momentul in care gasim acea piesa, puzzle-ul vietii noastre va fi complet si perfect! Ceea ce este cea mai mare iluzie!!
O cenusareasa ranita, dupa ce o gaseste printul si o duce la palat, ramane tot o cenusareasa ranita. Stiti bine ca ducem tot cu noi, oriunde ne-am muta, inclusiv ranile si programele noastre mentale.
De ce esuam in relatii?
Pentru ca credem ca partenerul:
ne poate rezolva problemele
ne poate da fericirea pe tava
ne poate umple golul de iubire din copilarie
ne poate vindeca ranile
ne poate intregi fiinta
ne poate repara viata
SI NOI NU TREBUIE SA FACEM NIMIC!!
Prin simpla lui aparitie, toate acestea se vor rezolva de la sine si printr-o magie.
Inconstient dar asumat!, el ne va prelua toate nevoile, visele si dorintele si ni le va implini automat si total, si isi va ingropa propriile rani, nevoi si vine ca sa nu ne apese butoanele noastre. Pentru ca daca isi da arama pe fata, atunci devine un capcaun si noi stim ca nu e PRINTUL MULT ASTEPTAT, si drept urmare ii dam papucii si reincepem MAREA CAUTARE.
UN SECRET DUREROS
Dragi copii in corpuri de adulti, secretul este ca NU EXISTA PRINTI DECAT IN POVESTILE DE ADORMIT COPIII!
Toti acesti barbati din carne si oase au fost raniti de mame cicalitoare si de tati absenti fizic sau emotional. Toti au trecut prin fel de fel de abuzuri si au chiulit uneori de la scoala. Toti sunt imperfecti si raniti. Toti sunt broaste acum sub vraja rea a tiparelor si programelor aduse cu ei din alte vieti sau preluate de la familia lor.
Sunteti gata sa renuntati la iluzia ca exista printi si relatii perfecte?
Ce nu este relatia de cuplu:
nu e taramul fagaduintei
nu e locul unde curg rauri de lapte si miere
nu e un colt de rai
nu e sanatoriu pentru ranile noastre
nu e atelier de reparatii
nu e depozit de incarcare energetica
nu e un puzzle perfect
Ce este relatia de cuplu:
o casa in reconstructie totala
un dans nou cu un partener nou care te calca pe bataturi si te mai scapa din brate din cand in cand
ajustare, ajustare, ajustare
un ring in care se dau lupte pentru putere
un nod de haos cu potential de a deveni o oaza de liniste
o scoala in care se invata arta comunicarii, rabdarii, intelegerii, acceptarii si iertarii
o piatra de incercare si o trambulina spre necunoscut
o cursa cu obstacole care ne ofera un potential imens de crestere si dezvoltare
un loc de testare a calitatilor si defectelor noastre
poate fi o gara, un spital, o piata, un birou de negocieri sau un cuib cald si primitor in care te poti relaxa si incarca (daca ambii parteneri isi asuma relatia)